Coroana mea de slove e rubiniul sânge, buzunarul unui amurg, privirile... Ca niște șerpi, cenușa tulbure dintr-o după-amiază, orașul ca o sală de bal, dimineața-clește scoate cuiele stelelor.
Ilarie Voronca (Eduard Marcus, n. 1903 – d. 1946; pseudonime: Alex. Cernat, Roneiro Valcia) – poet, prozator, eseist evreu român de avangardă. Studiază, în perioada 1914 – 1921, la Liceul Pedagogic din București și urmează cursurile de drept ale Universității din București, pe care le încheie în 1924. Începând cu 1933 se stabilește la Paris, păstrând însă, în același timp, legături cu lumea literară românească. În timpul războiului, face parte din Rezistența franceză, luptând împotriva trupelor germane de ocupație în Aveyron. Ulterior, lucrează la Radiodifuziunea din Paris ca „șef al emisiunilor în limba română”.
În 1921 debutează cu versuri influențate de „lirismul melodios și maladiv al lui George Bacovia și Camil Baltazar” în „Sburătorul” lui Eugen Lovinescu, iar doi ani mai târziu îi apare volumul de debut intitulat „Restriști”. Editează, împreună cu Stephan Roll și Victor Brauner, revista „75 HP”, din care apare un singur număr, în octombrie 1924 și în cadrul căreia semnează manifestul literar „Aviogramă”. Din martie 1925 editează, împreună cu M.H. Maxy, I. Călugăru și F. Brunea-Fox, revista „Integral”. Colaborează cu publicații avangardiste, semnând articole și versuri în „Contimporanul”, „Punct”, „Urmuz”, sau „unu”, precum și în „Rampa”, „România literară”, „Adevărul”, sau „Adevărul literar și artistic”. Datorită eseisticii sale, apărute în revistele „75 HP” și „Integral”, își atrage meritul de teoretician marcant al avangardismului românesc.
Lirica sa cunoaște mai multe etape, de la poemele de început („Tristeți”, „Neliniști”, sau „Primăvara tristă”) care „se încadrează perfect în grila liricii simboliste”, la treptata îmbrățișare a ideilor avangardiste, cărora Ilarie Voronca le dă glas în manieră proprie, „capacitatea de creație imagistică extraordinară a poetului” și jocurile inedite de limbaj devenind repere identitare clare, reperabile în paginile volumului „Invitație la bal”, în scrieri de factură dadaistă ca „Hidrofil”, sau „Viorile de fum”, sau în „Incantații” (volum pentru care primește în 1931 Premiul Societății Scriitorilor Români), unde cuvintele cunosc „efecte plastice aparte, imaginile și descrierile create fiind parcă lucrate de un iscusit bijutier”. Eugen Lovinescu îl numește pe Voronca „miliardarul de imagini”, iar Ovid S. Crohmălniceanu subliniază faptul că metaforismul poetului se traduce printr-o „cale de eliberare a inconștientului”, ceea ce „îl apropie de dicteul suprarealist”. În creațiile ulterioare, „Ulise” (1933), „Petre Schlemihl” (1934) și „Patmos” (1934), lirica ilariană se schimbă, căpătând tonalități grave, serioase, profund interiorizate, (de)nunțând „singurătatea devenită arcuș”. Acum, „fostul « miliardar de imagini » renunță [...] în mod deliberat la imagismul spectaculos de odinioară [...], în favoarea unei expresii simple și directe, colocviale [...]. Dacă mesajul poetic devine acum mai transparent, într-o expresie mai discursivă, obsesia fundamentală a comuniunii Totului uman și cosmic rămâne statornică” (Ion Pop).
Opera poetică a lui Ilarie Voronca, scrisă în perioada 1922 – 1934, și eseistica, proza poetică și publicistica din intervalul 1924 – 1937 apar în seria „Scrieri” (1992 – 1996), sub forma a trei volume editate de Ion Pop. După decesul său, manuscrisul ultimului volum al lui Ilarie Voronca, „Petit Manuel du parfait bonheur”, îi este încredințat lui Sașa Pană „pentru a fi editat mai întîi în România”.
Unele dintre cele mai importante creații literare ale lui Ilarie Voronca („A doua lumină”, „Colomba”, „Incantații”, „Ulise”, „Zodiac”, „Contre solitude”, „Le marchand de quatre saisons”, „Souvenirs de la planète Terre” etc.) sunt cuprinse în fondul „Biblioteca Exilului Românesc din Paris – Acad. Basarab Nicolescu”, parte din patrimoniul Muzeului Cărții și Exilului Românesc, Craiova.
Referințe: Enciclopedia exilului literar românesc: 1945 – 1989, Florin Manolescu (ed.), ed. a 2-a, rev., București: Compania, 2010, pp. 745-747; Ilarie Voronca și spectacolul universului liric, Ioana-Mihaela Vultur, 2012, pp. 898-905, articol disponibil la http://www.diacronia.ro/ro/indexing/details/A22572/pdf.